ISTORIE. Care este originea sărbătorii de 1 Mai. De ce este zi liberă de la stat

Stabilită pentru data de 1 mai, Ziua Internațională a Muncii îi duce, pe mulți români, cu gândul la o sărbătoare de inspirație comunistă. Puțini știu că aceasta își are, de fapt, originile în SUA, unde, în urmă cu exact 134 de ani, sute de mii de americani au ieșit în stradă și au solicitat industriașilor ca ziua legală de muncă să fie de opt ore. Era data de 1 mai 1886!

Undeva pe la începutul anilor 1870, muncitorii americani care lucrau în construcții începuseră să devină din ce în ce mai nemulțumiți față de modul în care erau exploatați de patroni, în special în ce privește programul de lucru. Aceste nemulțumiri au provocat primele mișcări de stradă începând cu anul 1872, când aproximativ 100.000 de muncitori din New York au ieși în stradă și au cerut reducerea programului de lucru la opt ore.

Totuși, în ciuda anvergurii, evenimentul nu a adus schimbările așteptate, motiv pentru care lupta sindicală a mocnit încă 14 ani, până la data de 1 mai 1886, când sute de mii de manifestanți au ieșit pe străzi pe tot teritoriul Statelor Unite. Cea mai mare demonstrație a avut loc, însă, la Chicago, unde 40.000 de muncitori au intrat în grevă generală.

De această dată, s-a înregistrat și prima victorie importantă în sensul că s-a reușit, pentru prima oară, obținerea unui program de lucru de opt ore pentru aproximativ 35.000 de angajați, fără reducerea salariului.

Încurajați de pasul în spate făcut de angajatori, sindicalistul George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor și Tâmplarilor, a inițiat introducerea unei rezoluții prin care, începând cu data de 1 mai 1886 inclusiv, ziua legală de muncă să fie de opt ore și a cerut tuturor organizațiilor muncitorești să respecte acest program.

În paralel însă, masele de muncitori nu mai puteau fi stăvilite, iar manifestațiile au continuat. Din păcate, violența avea să escaladeze, iar trei zile mai târziu aveau să apară și primele victime.

La Chicago, în Piața Heymarket, polițiștii au intervenit brutal după ce un grup de protestatari a plecat să se alăture angajaților unei fabrici de prelucrare a lemnului, care opriseră lucrul. Patru greviști au fost împușcați mortal, în timp ce mulți alții au fost răniți.

Violența forțelor de ordine nu a făcut decât să agraveze situația, în condițiile în care, spre seară în Piața Haymarket a urmat o nouă manifestație. De această dată, din mulțime, a fosr aruncată o bombă către polițiștii care supravegheau mișcările de stradă.

Explozia a provocat un adevărat dezastru. Poliția a deschis focul, iar 200 de oameni au fost răniți, dintre care unii mortal. În același timp, în urma deflagrației, șapte polițiști au murit iar 59 au fost grav răniți.

În urma acestor evenimente, opt lideri anarhiști, care făceau parte dintr-o mișcare muncitorească radicală și violentă, au fost arestați.

Ca exemplu al solidarității la care ajunsese clasa muncitoare în acele vremuri, după ce grupul celor opt a fost trimis în judecată, muncitorii din Anglia, Olanda, Rusia, Italia, Franța și Spania au adunat fonduri pentru plata apărării.

Procesul a fost însă unul cu pedepse exemplare, în condițiile în care șapte dintre ei au fost condamnați la moarte, iar unul la 15 ani de detenție. În cele din urmă, din cei șapte osândiți la scaunul elecric, doi au fost condamnați la închisoare pe viață. Șapte ani mai târziu, însă, o nouă investigație i-a găsit,pe toți, nevinovați.

În 1888, la doi ani de la marile manifestații muncitorești, liderii sindicali care formau Federația Americană a Muncii au stabilit ca ziua de 1 mai să fie o zi destinată manifestațiilor și grevelor pentru impunerea, prin lege, a programului de lucru de opt ore.

Însă, ziua 1 mai începuse deja să conteze la nivel mondial. Astfel, în 1889, social-democrații afiliați la așa–numita Internațională a ll–a, au stabilit, la Paris, ca ziua de 1 mai să fie o zi internațională a tuturor muncitorilor.

Ulterior, ziua de 1 mai a devenit o unealtă de propagandă pentru Germania nazistă. Mai exact, la data de 1 mai 1933, Adolf Hitler a susținut un discurs lung în care a vorbit germanilor despre cum trebuie să se transforme certurile generate de lupta de clasă „într-un simbol al unității și înălțării națiunii”.

Se susținea că ziua de 1 mai trebuie să devină o sărbătoare a întregii națiuni și nu poate fi transformată într-un simbol al luptei proletare și a decadenței.

După 1945, în blocul comunist, Ziua internațională muncii a devenit un element extrem de important al propagandei de partid și s-a transformat într-o sărbătoare care an de an era marcată de festivități de mare anvergură.

De aceea, după 50 de ani de comunism, Ziua internațională a muncii a rămas în memoria colectivă a românilor drept o moștenire a epocii Ceaușescu.

.